Legarea sărbătorilor de Paște de minivacanța de 1 mai a generat consum și încasări suplimentare pentru patronii din ospitalitate.

Advertisements

Cei 109 mii de turiști români aflați în perioada amintită în stațiunile din țară au cheltuit 12,5 milioane euro pe servicii de cazare și masă. În afară de aceștia, pentru o vacanță în străinătate au optat alți 11.650 de turiști.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, încasările au fost cu 12,7% mai mari.

Românii au preferat stațiunile rurale, cu 42.000 de locuri vândute, și pe cele de pe litoral, acolo unde s-au vândut nu mai puțin de 29.000 de locuri. Podiumul este completat de stațiunile montane, cu 20.000 de bilete vândute, în vreme ce pe locul 4 se situează stațiunile balneare, cu 17.000 de locuri vândute.

Dintre stațiuile rurale, cele mai căutate zone au fost Bran-Moeciu, Bucovina și Maramureș, tarifele variind între 100 și 300 de lei pe noapte, de persoană.

La mare, turiștii au avut de ales dintre 40.000 de locuri de cazare. Din cauza vremii nefavorabile însă, au fost ocupate doar 29.000 dintre acestea.

Valea Prahovei și Poiana Brașov au fost printre cele mai căutate stațiuni montane, tarifele ajungând și până la 500 de lei pe noapte, pentru o persoană. Patronii de hoteluri și pensiuni au reșușit să-i atragă pe clienți cu includerea în ofertă a mesei festive de Paște, precum și cu facilități ca programe artistice sau acces SPA.

Din totalul locurilor pregătite pe litoral, în topul preferințelor a fost Mamaia, cu un grad de ocupare de aproximativ 90% în nordul stațiunii și 50% în rest. Turiștii au preferat Mamaia datorită posibilitaățlor variate de distracție, iar cluburile și barurile au fost principalele atracții. În comparație cu nordul litoralului, în structurile de cazare din sud, gradul de ocupare a fost de aproximativ 25%, mult mai scăzut față de așteptări.
Pentru un sejur în stațiunile balneare cu piscine cu apă termală și programe speciale de SPA, românii au cheltuit între 80-600 lei de persoană pe noapte, în funcție de preferințe și de confort.

Aproximativ 1.000 de persoane, turiști pasionați de pescuit și dornici de inedit, au ales să petreacă minivacanța de Paște și 1 Mai în Delta Dunării. Din punct de vedere al tarifelor, trei nopți de cazare, la un hotel de trei stele, cu mic dejun inclus, a costat în medie 600 lei de persoană, potrivit datelor FPTR.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *