Patroni de hoteluri și restaurante, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, chefi și barista, importatori de echipamente, bloggeri și influenceri, cu toții și-au dat întâlnire pe 10 aprilie la cea de-a treia ediție a Conferinței Naționale a Industriei Ospitalității.

Advertisements

Conferința, ce a avut ca temă centrală dezvoltarea industriei prin fuziuni, achiziții sau multiplicare, a generat un interes crescut din partea industriei. Dragoș Petrescu, președinte HORA, a deschis evenimentul printr-un discurs în care a alternat veștile bune cu cele proaste.

Astfel, pe de-o parte aflăm de la el că industria ospitalității a depășit bariera celor 3 miliarde de euro, dar pe de altă parte că patronii au deschise cel puțin 50 de mii de poziții, pentru care nu găsesc candidați.

Industria funcționează cu frâna de mână trasă, investițiile făcute în ultimii ani neputând astfel fi valorificate la maxim. Autoritățile par depășite de situație, cu mișcări greoaie care nu pot răspunde efervescenței de pe piață. Așadar, nu doar că exodul de forță de muncă nu pare să poată fi oprit, dar nici atragerea de personal din afara spațiului UE nu este încurajată, acest proces durând minim 6-8 luni.

Evenimentul a cuprins de asemenea și patru paneluri de discuții. Panelul de administrație a deschis ziua, cu invitați precum Ilie Bolojan, primarul Oradei, Dan Cristian Popescu, viceprimar al Sectorului 2 sau Daniel Mischie, CEO City Grill. În cadrul panelului, moderat de Răzvan Crișan, owner al grupului M60, primarul Oradei a generat valuri de aplauze, pentru măsurile liberale adoptate la nivelul comunității pe care o administrează.

În cadrul panelului de resurse umane, Măriuca Talpeș a dezvăluit că din cei 50.000 de copii care termină 8 clase și optează pentru un program de studii în turism și alimentație publică, doar 20% au contact în mod real cu industria. Aceasta a îndemnat astfel companiile să-i caute pe copii și să le ofere programe reale de practică, pentru că aceștia pot deveni cea mai de preț resursă.

Panelul de Financiar a generat din nou dezbateri aprinse, discutându-se despre lacunele ANAF, despre casele de marcat, zilieri, cota de TVA de 5% sau impozitul forfetar.

De asemenea, în ultimul panel al zilei, despre dezvoltarea sectorului și posibilitățile de îndeplinire a acestui obiectiv, Răzvan Gheorghiu Testa, partener Țuca Zbârcea, Tinu Sebeșanu, Dan Isai sau Sergiu Neguț au discutat despre care sunt condițiile minime de îndeplinit, pentru ca marile fonduri de investiții să-și arunce privirea către un business din ospitalitatea românească.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *