Vă amintiți de vremurile în care neamurile din provincie nu găseau hotel mai bun decât locuințele rudelor din București, Brașov, Constanța sau alte orașe turistice? Ei bine, dacă vremurile s-au schimbat, nu același lucru poate fi spus și despre comportamentul românilor.

Advertisements

Atunci când pleacă în vacanțe, nu mai puțin de 56,6% dintre români se cazează la părinți, bunici, rude sau prieteni, se arată într-un raport INS.

Așadar, nu mai e nicio surpriză că datele Eurostat ne arată drept codașii Europei atunci când vine vorba de cheltuielile cu restaurantele și hotelurile. Preferăm să mâncăm acasă, la fel cum preferăm să ne cazăm la rude și prieteni.

Românii alocă doar 3.1% din venituri pentru cheltuielile cu restaurante și hoteluri. Extrem de puțin, dacă ne uităm la celelalte țări.

În 2017, o gospodărie din Uniunea Europeană a cheltuit, în medie, 8,8% din totalul cheltuielilor pe restaurante și hoteluri. Asta înseamnă cam 1.400 de euro pe an, pe cap de locuitor.

Cele mai mari ponderi le întâlnim în Malta, cu 20,1%, Cipru, cu 17,5% și Spania, cu 16,8%.

Iar dacă între 2007 și 2017, în majoritatea țărilor s-a simțit o creștere a acestui tip de cheltuieli, România este printre puținele state unde suma alocată restaurantelor și hotelurilor a scăzut, de la 5% în 2007 la 3.1% în 2017.

Economia României se află într-o creștere accelerată de la un an la altul. Suntem campionii Europei, motorul de creștere cel mai lăudat. Cum facem, așadar, ca această creștere să se oglindească la capacitate maximă și în turism? Iată o întrebare la care ar trebui să se gândească atât guvernanții noștri, cât și antrenprenorii din domeniu.

Vă mulțumim pentru vizionare și nu uitați: Dacă ați aflat ceva nou și util, dați un share și abonați-vă la pagină pentru a nu rata următoarele clipuri. Numai de bine!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *