În noiembrie 2017, doi frați deschideau cu mare fast la Paris primul restaurant pentru nudiști.

Advertisements

La prima vedere, ai spune că ideea e cel puțin interesantă. Și unde să aibă mai mari șanse de reușită dacă nu în Paris, capitala nonconformismului.

După ce treceau pe la vestiar, clienţii scăpaţi de povara hainelor aveau la dispoziţie circa 20 de mese şi o bucătărie de tip „bistronomie” care le punea la dispoziţie meniuri cu preţuri cuprinse între 39 şi 49 de euro.

Iată însă că doar un an mai târziu, restauratul își anunță închiderea, din cauza numărului insuficient de clienți.

Mai multe motive par să stea la baza incapacității restaurantului de a face profit. În primul rând, ideea implementată înaintea vremurilor ei. Iar Cédric Amato, vicepreședinte al Asociației Nudiștilor din Paris vine să confirme acest lucru, declarând că piața din Paris nu este încă pregătită pentru așa ceva.

O altă problemă ar fi absenţa clienţilor fideli, căci, în definitiv, dorința de a lua masa dezbrăcat nu este una care să apară zilnic.

Alte puncte slabe ale restaurantului ar fi, potrivit lui Cédric Amato, alegerea unui cartier „rezidenţial”, „un pic limitat” şi absenţa unui spaţiu exterior pentru zilele calde.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *