În ultimii ani, alimentația sănătoasă și-a făcut din ce în ce mai mult loc printre interesele principale ale românilor, iar strategiile de business ale retailerilor s-au modificat în consecință.

Cum răspunde Carrefour acestui trend și ce planuri există în această direcție, aflăm de la Silviu Diaconu, Director de Achiziții Fresh Products.

Fără doar și poate, aspirația oamenilor de a trăi și mânca sănătos este un trend care a dat o nouă față industriei alimentare. Cum răspunde Carrefour acestui fenomen?

Silviu Diaconu: În ultima perioadă, grija față de o alimentație sănătoasă s-a ramificat, adică au apărut produse curate, cu ingrediente cât mai sănătoase, produse bio, fără gluten sau fără lactoză. Consumatorii aleg alimente cu mai puține calorii, conștientizează ce mănâncă, ce pun în farfurie, nu doar din punctul de vedere al calității produsului, ci și din punctul de vedere al ansamblului nutrițional. Noi am încercat întotdeauna să anticipăm nevoile clienților. Acum 11 ani lansam în magazinul din Băneasa primul raft de produse bio, în categoria de iaurturi. A fost o premieră pe piața locală. În plus, încercăm să mergem în toate direcțiile în care se declină acest concept. 

În ce măsură reușesc producătorii să acopere această nevoie din piață? 

Silviu Diaconu: Cel mai greu apar produsele ultra-proaspete, care vin în urma cererii clienților și implicit a retailerilor. De multe ori, produsele de genul acesta vin prima oară din import pentru că, cel puțin în primă fază, vorbim despre produse de nișă. Așa că e cumva firesc să urmăm trendurile din afară și, ca în orice piață de desfacere, acolo unde există cerere, va exista și o ofertă. Așa că am văzut tot mai multe inițiative ale producătorilor locali prin care aceștia răspund noului trend.

Care sunt categoriile în care resimțiți cel mai puternic impactul acestui fenomen?

Silviu Diaconu: În general vorbim despre categoriile de produse ultra-proaspete și aici mă refer în special la legume și fructe, lactate și panificație. Și trebuie să menționez produsele bio, unde aria s-a extins dincolo de zona de food, chiar și în textile. Însă categoria care este la congruența tuturor trendurilor, fie că vorbim despre vegan, bio, etichetă curată etc, este cea de legume și fructe. În ultima perioadă, această categorie a avut cea mai bună evoluție din segmentul produselor proaspete, creșterea fiind de peste 10% în ultimii 5-6 ani, iar 2018 și primul semestru din 2019 nu fac excepție.

Ce schimbări ați făcut în sortimentație pentru a vă adapta cerințelor consumatorilor?

Silviu Diaconu: De exemplu, dacă acum 10 ani la categoria de bio aveam un singur element, acum avem o întreagă alee în magazine, care reunește peste 36 de elemenți. Pe partea de legume și fructe nu avem cum să extindem sortimentația mai mult decât este în momentul acesta. Însă fiecare categorie își crește sau își diminuează suprafața în funcție de interesul care i se acordă. La legume-fructe există un spațiu dedicat sortimentelor bio, la panificație există un corner pentru produsele bio și fără gluten etc. Dacă oferta pentru aceste produse va continua să crească, este evident că va fi nevoie și de un spațiu mai mare la raft, și atunci provocarea va fi de a găsi spațiul acela și de a prioritiza categoriile respective în fața altora.

Ce schimbări ați remarcat în comportamentul de cumpărare?

Silviu Diaconu: Regăsim din ce în ce mai des în coșul de cumpărături al clienților noștri produse bio, mai multe legume, fructe și lactate, mai puține mezeluri și produse cu E-uri. Clienții citesc etichetele mai des, au apărut deja aplicații pe care consumatorii le folosesc pentru a vedea cât de sănătos este un produs și cumva aceștia prioritizează produsele sănătoase. De exemplu, în categoria de legume-fructe, produsele de sezon au prioritate, însă clienții încearcă și produse exotice, acestea înregistrând un avans ca pondere în vânzări. Acum 12 ani, mango și avocado aveau o penetrare foarte redusă în consum, iar acum aceste două fructe sunt printre cele mai vândute din categorie. Deci nu doar categoriile se schimbă, ci și produsele-vedetă.

Citește continuarea pe magazinulprogresiv.ro