Ediția a doua a Romanian Hospitality Awards și-a desemnat câștigătorii. În urma voturilor a peste 100 de specialiști din ospitalitate și industrii conexe, cel mai bun chef din România a fost desemant, pentru al doilea an consecutive, Joseph Hadad.

„Să fii pe locul 1 e puțin mai periculos, pentru că după el nu avem unde să creștem. M-am gândit cu echipa mea că poate ieșim pe locul 3 sau 2, ca să ne luptăm ca la anul să fim pe 1. Vă mulțumesc tuturor! Fără staf-ul din restaurantul nostru nu se vedea ce este acum pe scenă!’, a spus Joseph Hadad.

Printre nominalizații acestei categorii s-au aflat nume cunoscute din industria românească, precum Adrian Hădean, Cătălin Scărlătescu, Paul Oppenkamp, Florin Dumitrescu, Samuel Le Torriellec, dar și tineri promițători, precum Radu Ionescu și Alex Petricean. Adversar’ la această categorie i-a fost și Nico Lontras, Creative Chef în cadrul emisiunii MasterChef România.

Seara a fost încununată pentru juratul MasterChef cu alte două premii: premiul presei pentru cel mai bun restaurant și locul 3 la categoria cel mai bun restaurant din țară.

Aflat la cea de-a doua ediţie, acest eveniment a reunit în juriu peste 100 de specialişti din ospitalitate şi industrii conexe, care au votat, alături de presă şi public, cei mai buni oameni şi brand-uri din HoReCa. 14 premii au fost acordate în cadrul Galei Romanian Hospitality Awards.

Seara a fost deschisă de către Prof. Ray F. Iunius, Preşedintele Juriului, care a punctat că aceste premii reflectă evoluţia acestui domeniu, iar oamenii din ce în ce mai calificaţi fac să avem servicii mai bune şi să tindem spre excelenţă. Mai mult, Prof. Ray a spus: „Nu vorbim doar de excelenţă, ci de pasiune”.

Dacă anul trecut Premiul de Excelenţă a fost oferit lui Dragoş Anastasiu pentru întreaga activitate în turism şi ospitalitate, distincţia din acest an a fost acordată lui Gabriel Constantin. El este românul care, de 2 ani, se află la conducerea Hotelului Trump din Chicago.

Printr-o transmisiune live din SUA, acesta a spus că îi este dor de ţară şi este onorat de premiul primit. „Toată familia şi prietenii sunt în ţară şi mi-e dor mereu de România. Mi-e dor de mâncarea românească şi de tradiţiile din România. Atât de dor încât am învăţat bucătarul de aici să facă mâncarea noastră”, a spus el.

Caștigătorii ediției a II-a a Romanian Hospitality Awards:

Seara a debutat cu o premieră. La categoria „Cea mai bună deschidere” au fost desemnați 2 câștigători, întrucât în urma voturilor s-a obținut egalitate. Astfel:

Bistro Ateneu

„A fost un an extraordinar pentru mine,  ca bucatăr Chef și coordonator. Am pornit de la o ambiție mică, ce a devenit mare și apreciată. A fost o muncă a unei echipe devotate, ceea ce este foarte important. Sper să vină lucruri și mai mari pentru oamenii devotați”, a spus Alexandru Dumitru, Executive Chef.

Biutiful Downtown

Plini de emoții, reprezentanții au avut un mesaj scurt: ”Mulțimim celor care ne-au votat!”

La categoria „Cel mai bun festival”, câștigătorul a fost Untold.

„Pentru noi, cei care contribuim la această industrie, este o răspundere mare pentru că, de cele mai multe ori, trebuie să reușim să convingem că suntem ospitalieri în 3 sau 4 zile. Din acest motiv acest premiu trebuie să meargă către cei aproximativ 9.000  de oameni care sunt implicați. Acest premiu merge către întreaga echipă a festivalului și către Cluj”, a spus unul dintre organizatorii prezenți.

Premiul pentru „Cel mai bun Delivery App” a fost acordat Glovo.

„Mulțumim echipei și partenerilor noștri. Fără ei nu puteam face toate aceste lucruri într-un timp atât de scurt: 1 an și jumătate.”

„Cel mai bun furnizor„ a fost desemnat Metro. 

„E o onoare să câștigăm al doilea an acest premiu. Acest premiu este pentru dumneavoastră, întrucât noi nu lucram pentru Metro, ci pentru voi. Felicitări întregii industrii HoReCa.”

Radu Savopol este „Cel mai bun antreprenor”.

La categoria „Cel mai bun delivery brand”, Jerry’s pizza a fost alegerea juriului.

„Sunt ca un copil înainte de Crăiun. E un lucru special să fii apreciat de oameni în industria asta, una în care sunt de 20 de ani. Îmi amintesc când cea mai bună mâncare, acum 20 de ani, era un rotiosor de pui în Dorobanți. După 25 de ani sunt eu, aici, împreună cu voi și e o responsabilitate și o onoare! Mulțumesc românilor că aici mă simt ca acasă. România este o țară minunată! Dedic acest trofeu celor 550 de angajați!”, a spus Alfred Gerard Dauteuil, proprietar Jerry’s Pizza.

Loft a fost desemnat „Cel mai bun club” .

Origo a luat premiul pentru „Cea mai bună cafenea și ceainărie”.

„Cel mai bun bar / pub” a fost acordat Biutiful.

Premiul pentru „Cel mai bun Quick Service Restaurant” a fost acordat Calif.

The Artist a fost ales ca „Cel mai bun restaurant” din România.

În premieră anul acesta, s-a acordat ”Premiul Presei Pentru cel mai bun restaurant”, iar Joseph a fost marele câștigător.

„Cea mai bună patiserie / cofetarie” a fost acordat Zexe.

Teleferic Grand Hotel a primit premiul pentru „Cel mai bun hotel”.

Joseph Hadad a primit premiul pent cel mai bun chef.

5 To Go a obținut „Premuiul publicului pentru cea mai bună cafenea/ ceainărie”